La Cluj, grupul local de voluntari al Greenpeace va promova Ora Pământului în zilele de 27 şi 28 martie, prin informarea cât mai multor cetăţeni cu privire la concept şi cum se pot implica ei în prevenirea schimbărilor climatice. In acelasi timp, ursul polar Greenpeace va participa la marşul bicicliştilor (Reacţie în lanţ) ce va avea loc în parcul IL Caragiale!
De asemenea, în 28 martie, începând cu orele 20.30, voluntarii Greenpeace vor fi prezenţi la Polus Center, unde se vor stinge firmele luminoase ale centrului comercial şi vor realiza cu toţi cei prezenţi numărul 60 din lumânări şi torţe.
Greenpeace este o organizaţie internaţională, independentă, prezentã în 41 de ţări, care foloseşte confruntarea creativă, non-violentă, pentru a expune probleme de mediu globale şi pentru a propune adoptarea unor soluţii care sunt esenţiale pentru un viitor verde şi paşnic.
0 comentarii